sâmbătă, 22 septembrie 2012

De ce se bat curcanii? Dar curcile?

E destul de neplacut sa stii ca ai in acelasi tarc curcani si curci care se bat, pentru ca de la o bataie intre curcani unii dintre ei se pot alege cu rani urate sau chiar statututul final: decesul.
Am patit o data cu un curcan pe care l-am gasit a doua zi in tarc fara suflare, cu semne de altercatii in zona capului, si evident rigid. Si pana in ziua de azi pentru noi a ramas un mister evenimentul pentru ca nu putem asocia cu nimic comportamentul din acea noapte.
In aceasta perioada ne mai trezesc din cand in cand din rutina bataile intre curcani, si asta datorita faptului ca au ajuns deja la maturitate si vor sa se imperecheze, mai ales ca noi nu am separat in tarc curcile de curcani, si unele curci vor sa fie "calcate"de curcan, moment in care toti curanii sunt innebuniti si incep bataia.
Chiar zilele trecute am avut un curcan care se punea cu vreo 7 si sarea la bataie insa pentru ca era depasit numeric, chiar si artagos cum era, a luat-o pe cocoasa.
Ca si solutie am zis sa il scoatem de acolo si sa il punem in alt tarc unde avem mai multe curci si doar 3 curcani, mai maturi si intelepti am crezut noi. Rezultatul a fost acelasi, bataie intre curcani si deci nimic rezolvat.
Apoi am zis sa bagam curcanul inapoi in tarcul lui si sa scoatem curca in "calduri" sa o punem pe ea in tarcul pasnic, insa nici asta nu ne-a reusit pentru ca a sarit la bataie o curca de data aceasta.
In final am dus curca inapoi si am decis izolarea curcanului bataus. Zis si facut: l-am luat, l-am cantarit si l-am pus singur timp de doua zile, zile in care a stat ba infoiat, ba pleostit. Cert e ca nu a mai vrut sa manance, motiv pentru care a slabit aproape 1 kg in 2 zile.
Am decis ca e randul sa il taiem, mai ales ca am avut o comanda de un curcan mai mare, asa ca la greutatea de 17.300kg curcanul bataus si-a incheiat misiunea. Cand l-am deschis avea gusa goala, plina doar cu aer, iar ranza era aproape goala, deci clar nu mancase nimic.
E destul de interesanta aceasta scadere rapida in greutate, ma gandesc care ar fi factorul care determina o asemenea pierdere rapida: sa fie metabolismul lor datorita caruia iau in greutate repede dar si la fel de repede scad, sau sa fi fost factorul de stres? Poate cineva mai avizat poate sa ne explice stiintific care sunt cauzele.
O poza cu bataie intre curcani nu am, dar va las una pasnica, a unei curcute care paste linistita.




Pentru orice detalii legate de vanzarea curcanilor, pui, carne in viu sau carcasa puteti sa ne contactati la numarul de telefon 0758401752. Va multumim!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ei au spus asta; tu ce zici?